Luând în considerare că în prezent există peste 2.000 de criptomonede pe piață, investitorul obișnuit cripto se confruntă cu o varietate copleșitoare de posibile alegeri.

Majoritatea criptomonedelor se pot grupa în 3 categorii: valută, utilitate și investiție.

Fiecare categorie este caracterizată de reguli și reglementări diferite pentru a se asigura că emiterea și schimbul acestora respectă legile legislative. 

În funcție de țară, startup-urile cripto ar putea fi nevoite să obțină anumite licențe de funcționare, iar regulile pentru investitori pot varia în funcție de tipul token-ului.

Criptomonede (Currency Tokens)

Aceasta este forma originală (și cea mai directă) pe care un token derivat din blockchain o poate lua.

Token-urile pot fi clasificate ca monede dacă (și numai dacă) au fost create în totalitate ca mijloc de plată pentru bunuri și servicii externe platformei în care operează respectivele token-uri.

De exemplu, Bitcoin este văzută ca o monedă, întrucât a fost creată cu intenția de a înlocui banii fiat. La fel, deținătorii de Bitcoin își pot folosi monedele pentru achiziționarea de bunuri și servicii de la magazine, retaileri online și alți comercianți.

Merită remarcat faptul că SEC a considerat Bitcoin și Ethereum drept monede, după ce ambele au fost considerate prea descentralizate pentru a fi altceva.

Token-urile de utilitate (Utility Tokens)

Aceste active digitale sunt concepute să ofere investitorilor un alt caz de folosință în afară de cel ca mijloc de plată.

De obicei acesta vine sub forma unui acces la un anumit produs sau platformă. De exemplu, multe exchange-uri și-au dezvoltat propriile criptomonede native astfel încât clienții să le folosească pentru reducerea taxelor de tranzacționare.

Principala diferență dintre o criptomonedă și un token de utilitate constă în faptul că token-ul de utilitate oferă accesul la o funcție furnizată direct de către întreprinderea care l-a emis.

De exemplu, în cadrul exchange-urile cripto, deținătorului îi este oferit accesul la comisioane de tranzacționare reduse doar prin folosirea respectivului token nativ.

Majoritatea token-urile create pe blockchain-uri (precum EOS și Ethereum) sunt de fapt token-uri de utilitate, întrucât fiecare dintre acestea este destinat utilizării native pe o singură platformă, cum ar fi o aplicație descentralizată (dApp).

Token-urile de investiție/active

Token-urile de investiție sunt probabil cele mai complicate de clasificat. În mod inevitabil, majoritatea devin titluri de valoare în ochii autorităților de reglementare precum SEC și FinMA.

Token-urile aflate în această categorie sunt activele ce promit un profit pentru investiția lor (pe lângă profiturile generate de creșterea prețurilor de pe piață).

Astfel de câștiguri sunt de obicei distribuite de către platforma în sine sau compania care le-au creat.

Cel mai faimos exemplu este The DAO – o organizație blockchain autonomă, bazată pe contracte smart, care a reinvestit profiturile de pe urma ICO-ului pentru generarea unui profit mai mare pentru deținătorii DAO.

Acesta a fost considerat factorul critic ce a permis celor de la SEC să clasifice retroactiv activele digitale emise de către The DAO ca token-uri de investiție (și, prin extensie, titluri de valoare).

De asemenea, merită menționat și faptul că anumite token-uri vin sub formă hibridă, precum token-uri de utilitate/investiție, dar acestea sunt pentru o altă zi.