Comitetul politic național al Coreei de Sud, parte a Adunării Naționale a țării, a afirmat că a acceptat un proiect de lege ce încadrează criptomonedele în categoria activelor digitale. Această mișcare ar putea deschide drumul spre zona de activități cripto și ar putea conduce la elaborarea unor seturi de reguli și reglementări privind aceste operațiuni.

Conform unei știri lansate de către publicația locală, Korea JoongAng Daily, entitatea guvernamentală acceptat un proiect de lege ce cataloghează criptomonedele ca fiind active digitale.

Pentru Comisia de Servicii Financiare (FSC), această mișcare este menită să ajute sectorul criptomonedelor să devină mai transparent, legalizând totodată și investițiile în cripto. Mai mult decât atât, aceasta se presupune că va ajuta la prevenirea spălării banilor, va oferi un cadru potrivit desfășurării de tranzacții financiare și va susține desfășurarea afacerilor cripto în general.

Acest proiect solicită ca toate afacerile cu criptomonede să fie raportate și înregistrate în cadrul departamentului Financial Intelligence Unit din cadrul FSC. Toți cei ce nu se supun acestor cerințe nu vor putea deschide conturi bancare. De asemenea, neîndeplinirea cerințelor se va solda cu aplicarea de sancțiuni.

Proiectul nu este însă finalizat dat fiind faptul că acesta va trebui să treacă de Comitetul Judiciar și de asemenea de primul nivel al Adunării Naționale. Dacă va fi aprobat atunci va intra în vigoare într-un an de la aprobarea sa.

Won-ul coreean a treia cea mai tranzacționată monedă fiat contra Bitcoin

Conform datelor furnizate de către Coinhills, Won-ul coreean este momentan cea de-a treia cea mai tranzacționată monedă fiat versus Bitcoin, deținând un procent de 2,46% din totalul tranzacțiilor Bitcoin-fiat. Evident, primul loc este ocupat de către USD, iar Yen-ul japonez ocupând confortabil poziția a doua.

La începutul anului acestuia s-a raportat faptul că valoarea totală a investițiilor făcute în criptomonede pe tot parcursul anului trecut a crescut cu un procent de 64,2%. Cu ajutorul unor noi reglementări pozitive pentru acest domeniu, este posibil ca acest număr să crească.

Un alt lucru interesant ce merită menționat este faptul că volumul tranzacționărilor din cadrul popularei platforme peer-to-peer LocalBitcoins, aproape s-a dublat în cursul acestei săptămâni în comparație cu săptămâna de dinainte.