Conform unui raport recent realizat de Skew, corelația dintre BTC și ETH a fost de aproximativ 90% în ultimii doi ani. Raportul conține și o scurtă declarație, care sugerează că piața încă nu este bullish (în creștere). O corelație ridicată între cele două cele mai populare criptomonede înseamnă că piața încă nu este bullish?

Nu neapărat, întrucât Bitcoin este utilizat ca pereche pentru majoritatea criptomonedelor, ceea ce înseamnă că oricine dorește să cumpere o criptomonedă specifică, va trebui să cumpere BTC mai întâi. Este ușor de văzut de ce prețul Bitcoin este într-adevăr important pentru restul pieței.

De asemenea, Ethereum are propriile perechi de fiat, iar utilizatorii nu sunt nevoiți să cumpere BTC pentru a cumpăra ETH, cu toate acestea, o corelație între BTC și ETH există. De ce? Există încă o mulțime de perechi BTC / ETH care prezintă un volum de tranzacționare foarte mare, de exemplu, cele mai mari 8 perechi ETH / BTC dețin un volum mediu de tranzacționare pe 24 de ore mai mare de 100 de milioane de dolari, potrivit Coinmarketcap.

Această corelație nu ar trebui să implice faptul că piața nu este bullish, deoarece ar putea însemna pur și simplu, că majoritatea investitorilor consideră că atât ETH, cât și BTC sunt cele mai valoroase monede.

Dacă ar fi să ne uităm la evoluția prețului BTC din acest an vom vedea progrese. BTC s-a tranzacționat la un nivel minim de 3.349 USD în luna ianuarie și a atins un maxim de 13.970 USD, 6 luni mai târziu. La momentul scrierii acestui articol, criptomoneda se tranzacționează la prețul de 9.285.

De asemenea, Ethereum a avut un an bun, începând cu prețul de 100.9 USD și ajungând ulterior la 364.49 dolari. În prezent, criptomoneda se tranzacționează la prețul de 186.48 USD aproape de două ori mai mult decât prețul de la începutul anului.

Este clar că ambele criptomonede au avut o evoluție destul de bună în 2019 și, potrivit indicatorilor tehnici, urmează o perioadă și mai bună pentru ele în 2020.

Rata de hash a Bitcoin este încă la niveluri record, aceasta crescând constant de-a lungul anului. De asemenea, halving-ul de anul viitor reprezentă un eveniment important pentru criptomonedă, întrucât, din punct de vedere istoric, a determinat un impuls pozitiv pentru prețul BTC.