Rezumatul zilei: știri din sfera cripto prezentate pe scurt.

Departamentul din New York de Serivicii Financiare (NYDFS) plănuiește să își reînnoiască licența pentru monede digitale pentru prima dată într-o perioadă de aproximativ 5 ani. Autoritatea a publicat un ghid de propuneri privind adopția sau listarea de criptomonede în cadrul propriului website pe 11 decembrie, invitând de asemenea toate părțile interesate precum și publicul general să își exprime părerea cu privire la acesta până în data de 27 ianuarie 2020.


Conform unei știri lansate recent de către compania de management al activelor digitale, CoinShares, China este responsabilă pentru un procent de 66 din rata totală de hash a Bitcoin, ceea ce reprezintă o creștere de 6 procente față de luna iulie. De remarcat este faptul că statul chinez produce în prezent cea mai mare cantitate de criptomonede, aceasta de la momentul în care CoinShares a început să îi monitorizeze rata de hash în anul 2017.   


Compania de calculatoare cuantice cu sediul în Columbia Britanică, D-Wave Systems a realizat un parteneriat cu compania japoneză, NEC, un producător legendar de supercomputere. Parteneriatul anunțat în cursul zilei de astăzi ar avea ca scop crearea unei fuziuni între produsele oferite de către D-Wave, calculatoare cuantice și mediile clasice oferite de către NEC.    

NEC va realiza de asemenea o investiție de 10 milioane USD în compania D-Wave și va oferi spre vânzare serviciul de calcul cuantic Leap alături de serviciile sale tradiționale.


Descentralizarea constituie noul punct de interes al gigantului media, Twitter. Jack Dorsey, CEO-ul companiei, a organizat deja o mică echipă de ingineri în vederea dezvoltării unui standard public destinat mediului de socializare. Conform spuselor lui Dorsey, tehnologia blockchain ce stă la baza criptomonedei Bitcoin, indică o serie de soluții de descentralizare ce se află în concordanță cu obiectivele sale de a susține sistemele ce elimină sursele centralizate.  


Ross Ulbricht, fondatorul infamei actualmente închise piețe dark web, Silk Road, a publicat o analiză și o previziune în ceea ce privește prețul Bitcoin.

Ulbricht care se află acum în închisoare executând o dublă sentință pe viață fără posibilitate de eliberare condiționată pentru rolul avut în operarea Silk Road, a publicat o serie de articole în cadrul platformei Medium, în data de 10 decembrie unde a expus fluctuațiile prețului criptomonedei Bitcoin. Conform acestor postări lui Ulbricht i-au fost trimise săptămânal grafice Bitcoin pentru a putea oferi analizele de preț.


Ripple Labs Inc., o companie fintech cu sediul în San Francisco ce țintește să folosească tehnologia blockchain în vederea eficientizării procesului de efectuare de plăți transfrontaliere, a anunțat în data de 10 decembrie că subsidiara sa de investiții –  Ripple Xpring – a lansat o nouă platformă de dezvoltare one-stop pentru a îi putea ajuta să integreze efectuarea de plăți prin intermediul blockchain.


ConsenSys, compania dezvoltatoare blockchain a Ethereum ce deține mai mult de 30 de centre (hub-uri) în toată lumea, a încetat desfășurarea de operațiuni cheie în India și Filipine.

Joe Lubin, șeful ConsenSys, a informat echipele din aceste țări prin intermediul unui email că operațiunile urmează să fie sistate.


În cadrul unui interviu acordat recent, Andy Cheung, directorul departamentului de operațiuni din cadrul OKEx, a discutat evoluțiile generale din cadrul pieței derivatelor cripto și a vorbit despre revitalizarea politicii de conformitate din cadrul unor cripto exchange-uri.

În cursul ultimelor luni, companii asemănătoare Bakkt și CME și-au întărit pozițiile deținute în cadrul acestei industrii prin concurarea cu ofertele conforme cu reglementările în vigoare ale instituțiilor financiare. Nici OKEx nu s-a lăsat mai prejos. Exchange-ul a intrat pe piața derivatelor cripto în urmă cu 2 ani oferind servicii de contracte futures Bitcoin. De atunci, OKEx și-a construit constant reputația pe care o are acum în acest sector.


Ledger, un pionier al soluțiilor de securitate și infrastructură dedicate activelor digitale și aplicațiilor blockchain a anunțat că va permite realizarea de servicii de stacking Tezos în cadrul platformei sale.

Aplicația Ledger Live permite acum tranzacționarea Tezos, oferind utilizatorilor posibilitatea de a gestiona XTZ și de a crește valoarea activelor deținute prin intermediul serviciilor de staking Tezos.   


Retrospectiva zilei de 11 decembrie 2019 prezentată de către cryptoromania.ro