Compania ce oferă servicii de transfer de bani, SendFriend, ce utilizează soluția de efectuare de plăți XRP a Ripple, susține că ajută consumatorii să economisească pâna la 80% din valoarea comisionului aferent remiterilor.

„Companii precum Western Union pot percepe și până 10% din valoarea plății efectuate sub forma de comision – noi putem să oferim același serviciu pentru doar 2%”, a afirmat David Lighton,  co-fondator și CEO al SendFriend, în cadrul unei conferințe ce a avut loc joi. Lighton a explicat faptul că soluția Ripple, On-Demand Liquidity (ODL), înlătură necesitatea de a alimenta anticipat conturile în monede locale ceea ce conduce la eliminarea necesității capitalului de lucru.

ODL oferă clienților posibilitatea de a utiliza XRP în vederea realizării unei „punți între două monede în doar 3 secunde” asigurând astfel efectuarea instantanee a plății, a menționat Ripple. Prin intermediul acestei soluții, SendFriend poate reduce gradul de lichiditate indiferent de momentul în care se realizează plata și de asemenea poate reduce costurile cu până la 75% a afirmat Lighton, adăugând apoi: „Obiectivul nostru este acela de transmite aceste reduceri de cost clienților nostri.

SendFriend operează în acest moment în Filipine, permițând utilizatorilor filipinezi să primească și să transmită bani. Compania a început să folosească soluția de efectuare de plăți XRP a Ripple la începutul acestui an.

Compania SendFriend este susținută de către investitori importanți printre care se numără Barclays, MasterCard Foundation și Ripple cu toții participând în cadrul acțiunii de strângere de capital din luna februarie ce a avut drept rezultat colectarea sumei de 1,7 milioane USD.

Lighton, fost angajat în cadrul World Bank, a afirmat în continuare în cadrul conferinței că nivelul ridicat al comsioanelor aferente remiterilor este „o problemă atât de serioasă încât la punctul 10 din cadrul listei Obiectivelor Dezvoltării Sustenabile este trecut obiectivul de reducere a costului remiterilor aferente plăților efectuate cu 3 procente până în anul 2030.”

Ripple a indicat recent faptul că „mai mult de 24” dintre clienți utilizează soluția ODL, printre aceștia aflându-se companii de transfer de bani precum MoneyGram, Viamericas și FlashFX, o platformă online destinată forței de muncă ce pune în legătură angajatori cu website-ul dedicat liber profesioniștilor și compania financiar bancară, Interbank Peru.